Cum construim o relație sigură cu copiii noștri, într-o lume nesigură

Te-ai gândit cât de importantă este o relație sigură cu copilul tău, mai ales într-o lume nesigură?

Când te gândești la viitor, simți frică? Simți, poate, că nu mai ai timp?

Te invit să respiri adânc de câteva ori și să îți spui în gând: „Sunt în siguranță!”
Ai timp.
Cum pentru ce?!
Să lucrezi la o relație sigură de atașament cu copilul tău.
Cu partenerul tău.
Să privești spre propriul tip de atașament care, vrei, nu vrei, impactează semnificativ relațiile actuale.

Doar nu mai amâna. Fiindcă lucrurile nu se întâmplă dacă nu faci nimic.

Dar nu se întâmplă nici dacă te agiți excesiv.

Nu e nevoie să treci prin traume „traumatizante” ca să intri într-un proces de psihoterapie.
Este suficient să fii nascut(ă) în anii 80-90 și părinții tăi să nu fi fost disponibili emoțional pentru tine, ca să îți umpli tolba de o varietate largă de mecanisme de apărare, care, adult fiind, posibilitatea să nu îți mai fie de folos, ba chiar să te încurce, este extrem de mare.

Și nu, nu dăm vina pe părinți. Așa a fost timpul atunci. Munceau din greu să aducă „pâinea pe masă”. Era o muncă fizică, adeseori, care storcea energia din ei până la final de zi. Îi vedeam la masa de cină, epuizați. Ce joacă, excursii sau plimbări?!
Eu îmi amintesc și acum când ba mama, ba tata, seara, după ce ne puneam în pat, mă mângâiau pe spate (să adorm) și după câteva secunde de mângâiat mana lor se oprea, semn că ațipeau, iar eu mă scuturam să îi fac atenți la nevoia mea. Sau când adormeau în timp ce îmi citeau câte o poveste. Iubeam în schimb iernile, când munca se mai împuțina și ne jucam Rummy sau Moară.
Cam…printre puținele momente în care petreceam timp cu ei.

Concediul de maternitate era de 3 luni și bănuiesc că și atunci copiii plângeau noaptea și trebuiau alăptați, schimbați (cu scutece din țesătură care trebuiau spălate de mână, că mașina de spălat și uscătorul de rufe nu erau sau nu aveau mulți). Nu e de mirare că erau ținuți copiii înfășați până pe la vreun an. Să nu „deranjeze”.
Doar că, ce să vezi, timpurile s-au schimbat și este nevoie să ne adaptăm.

Cum bine spune Charles Darwin, „Nu specia cea mai puternică sau cea mai inteligentă supraviețuiește. Ci aceea care se adaptează cel mai bine la schimbări.” — Charles Darwin

Nu am văzut filmul Adolescence și nici nu sunt extrem de curioasă. Fiindcă am citit atât de multe review-uri catastrofice, care parcă își propun să bage spaima în părinți.
Sigur că pericole sunt multe, diverse, ecrane, acces la tot felul de informații, droguri, alcool, pornografie infantilă, posibilități nenumărate. Sigur că vom face tot ce ne stă în putință, ca părinți, să ne ferim copiii de pericolele vizibile și invizibile, însă acest lucru nu mai poate fi făcut (ca în trecut) prin controlul copilului. Prin inducerea de frică. Prin manipulare. Fiindcă aceste „strategii” sunt deja folosite de „echipa adversă”.

Eu cred, în schimb, că putem să ne ferim copiii de aceste pericole prin a depune eforturi să îi ținem aproape. Să îi iubim, să îi respectăm, să le cultivăm încrederea și stima de sine. Să îi acceptăm așa cum sunt și să îi iubim. Să le oferim siguranță să exploreze și stabilitate să revină „acasă”.
Și să îi iubim, oare am spus asta?!
Să le oferim exemplul personal de comportament, de luare de decizii, de greșit și reparat. Prin a fi autentici și umani.
Să ne alegem isteț „bătăliile”, să le satisfacem nevoia de control și să le oferim ocazia să greșească.
Acestea sunt acum „armele” noastre.

• Iubirea.
• Siguranța.
• Conectarea.
• Timpul de calitate petrecut împreună.
• Educația de calitate (și nu mă refer la cea teoretică), de la școală. Deși, evident că și aia e importantă. Dar e musai să se schimbe puțin.

Dar încă ai timp, dragă părinte, să fii schimbarea pe care îți dorești să o vezi în copilul tău. Pe care vrei să o vezi în lume, pentru copilul tău.

Și pentru tine.

Se poate. Știu sigur.

 

Cu iubire,
Ioana M.