Despre Mindfulness

Am încercat să răspundem la întrebări ce apar foarte des despre mindfulness și beneficiile lui. Dacă ai și alte întrebări sau vrei să discutăm mai în detaliu despre orice nelămurire ai avea, nu ezita să folosești formularul de contact și îți voi răspunde cât pot de repede.

Întrebări adresate frecvent

Starea de mindfulness sau starea de conștiență a momentului prezent presupune apăsarea unui buton de pauză în agitația zilnică pentru a-ți oferi un moment cu tine însuți. Înseamnă că, preț de câteva minute, respiri, simți, trăiești momentul de „aici și acum”. Că îți focusezi întreaga atenție asupra momentului prezent – senzații corporale, stare psihică și emoțională, auz, miros, respirație – și îți dai voie să simți, să trăiești momentul prezent exact așa cum este el, fără a (te) judeca, acceptând tot ceea ce se întamplă în aici și acum.

Concentrându-ne pe momentul prezent, vom avea o percepție mai clară asupra comportamentelor, motivelor și intențiilor celorlalți.

Însă cel mai important este faptul că ne vom înțelege mult mai bine propriile noastre gânduri, comportamente, emoții și sentimente.

În plan personal, a fi mindful se traduce printr-o stare de acceptare, de liniște, de împlinire, crește empatia și astfel, relațiile cu apropiații noștri devin mai armonioase, mai autentice. Ne ajută să ne redescoperim adevăratul „eu”, îmbunătățește concentrarea și ne ajută să răspundem cu calm situațiilor zilnice, trecând experiența prin care trecem printr-un filtru mindful, în loc să reacționăm.

În plan profesional, ne ajută să fim mai concentrați la activitatea pe care o desfășurăm acum și în același timp flexibili, să putem să ne comutăm ușor atenția de la o sarcină la alta, acordând fiecărui task atenția noastră completă. Prin practicarea stării de mindfulness, ne educăm mintea să gândească intr-o manieră mai sănătoasa și mai puțin stresantă.

A lua o pauză mindful la locul de muncă pentru a te reconecta în aici și acum cu tine ajută la reducerea stresului – conform unui studiu condus de Agenția Europeană de Sănătate și Securitate în Muncă, mai mult de jumătate din cele 550 de milioane de zile de muncă pierdute anual din cauza absenteismului sunt legate de stresul la locul de muncă.

Adaptabilitatea, absorbția mai rapidă a informațiilor noi, capacitatea de rezolvare a problemelor și dezvoltarea creativității sunt alte câteva aspecte din plan profesional, care se vor îmbunătăți prin practicarea stării de mindfulness.

Atunci când trăiești în prezent, mintea ta este eliberată de alți distractori, lucru care te ajută să vezi lumea prin alte lentile; îți poți vedea, astfel, mult mai clar obiectivele și te va ajuta să fii mult mai motivat să le atingi.

AICI ai o resursă gratuită care te ajută să îți autoevaluezi nivelul de stres la locul de muncă

În calitate de părinte, să fii mindful te ajută să te conectezi autentic cu copiii și partenerul – să savurați și să vă bucurați din plin de fiecare moment petrecut împreună. Te va ajuta să răspunzi empatic momentelor tensionate, în loc să reacționezi (și de cele mai multe ori să regreți pe urmă). Mindfulness parenting implică abilități precum ascultare activă, acceptare necondiționată, conștiință emoțională, compasiune și autocontrol.

S-au realizat numeroase studii privind beneficiile practicării stării de mindfulness asupra părinților, acestea întinzându-se inclusiv asupra femeilor însărcinate – fiind bine cunoscut faptul că starea emoțională a mamei influențează fătul ( https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/18317710/ ), iar rezultatele au dovedit că femeile însărcinate care au practicat mindfulness în cel de-al treilea trimestru de sarcină au fost mai puțin anxioase și au experimentat mult mai puține stări negative.

Printre alte beneficii se numără îmbunătățirea comunicării între părinți și copii, satisfacția parentală, implicarea ambilor soți în creșterea și educarea copiilor, face ca părințeala să pară mai ușoară, scăzând nivelul de stres.

Să nu uităm un alt beneficiu extrem de important, și anume faptul că în calitate de părinte, ești prima persoană pe care copilul o va lua drept exemplu de urmat. Cum își vor observa părinții trăind, la fel vor învăța și ei să trăiască. Așadar, ce viață îți dorești pentru copiii tăi? Una pe pilot automat, mereu cu gândul la ce s-a intâmplat ieri și ruminând la ziua de mâine, sau una trăită zilnic, din plin, bucurându-se conștient de fiecare clipă?

Deși, la prima vedere poate părea simplu, să îți golești mintea de ruminații, de gânduri, de neplăceri, de suferințe, de întrebări, de regrete sau de îngrijorări este destul de dificil. Nu imposibil însă. Iar cu disciplină și exercițiu zilnic, îți poți antrena creierul să fie conștient de prezent și să îți îndrepți în mod conștient atenția în „aici și acum” atunci când o surprinzi cutreierând.

  • Poți începe cu activități uzuale, simple, precum dimineața, la trezire, să te trezești cu 10 minute înaintea tuturor, să îți torni o ceașcă de cafea, să ieși pe treasă și să inspiri aerul tare, proaspăt. Să te concentrezi pe respirație. Să savurezi o gură de cafea. Să îți dai voie doar...să fii. Să fii recunoscător că te-ai trezit, că vezi răsăritul soarelui și să te gândești la toate binecuvântările din viața ta.
  • Să mănânci mindful – adică să acorzi o importanță deosebită actului de a mânca. Să simți aromele, să respiri între înghițituri, să simți textura mâncării, sa observi culorile din farfurie. Mulți dintre noi privim știrile, navigăm pe rețelele de socializare sau vorbim la telefon în timp ce mâncăm – sigur, poate părea o modalitate bună ca timpul să treacă mai ușor și mai repede, însă pierdem o ocazie buna să fim mindful și să ne bucurăm cu adevărat de masă.
  • Petrece mai mult timp în aer liber și bucură-te de priveliște, de miresme, de culori, observă lucruri pe care nu le-ai văzut până acum, chiar dacă este vorba de drumul de la serviciu spre casă – alege să nu vorbești la telefon, să nu te gândești la trecut și nici la viiitor, ci să te bucuri de drumul pe care îl ai de parcurs.
  • Meditează – alocă timp zilnic pentru te reconecta cu tine însuți. Alege un loc retras, renunță la potențiali distractori și concentrează-te pe prezent, pe tine – fii atent la emoțiile pe care le simți, la ce îți transmite corpul tău, la dureri pe care le simți în corp, la respirație. Da-ți voie să simți, să trăiești aici și acum.
  • Concentrează-te pe câte o sarcină, pe rând – deși supraapreciată abilitatea de a fi multitasking, numeroase studii au demonstrat că de fapt, a te ocupa simultan de mai multe activități este ineficientă – crește riscul de a greși și durează mai mult decât dacă te ocupi separat, de câte un task. Ocupă-te de o sarcină, iar când ai terminat-o ia o pauză scurtă și apoi începe-o pe cealaltă. Este o metoda mai relaxată, te ajută să fii mindful, iar șansele sunt mari să îți îmbunătățești și performanța.
  • Simte și acceptă-ți emoțiile – identifică emoțiile pe care le trăiești și acceptă-le, ca făcând parte din prezentul tău. Indiferent dacă sunt emoții pozitive sau negative. Acceptă și recunoaște atunci cînd te simți stresat, dezamăgit, furios, gelos – este primul pas pentru ca ulterior să răspunzi într-o modalitate mindful, în loc să reacționezi.
  • Fii creativ, desfășoară activități handmade, care îți fac plăcere – desenează, aleargă, dansează, împletește, joacă-te. Da-ți voie să te relaxezi și să trăiești un moment de liniște.

Dă-ți voie să fii tu!

Abonează-te la newsletter-ul Mindfulness Psychology

* indicates required