Teama de „Ce-o să zică lumea” și cum o putem depăși?

Unul dintre prietenii mei de pe Facebook a postat zilele trecute următoarea întrebare: „Cum să nu simți dezamăgire și supărare când auzi că cineva spune neadevăruri despre tine?”.

Și tare mult am empatizat. Mi-au revenit în stomac niște senzații cu care am crezut că am făcut pace. Mi-am reamintit zbuciumul interior prin care am trecut. Căutarea permanentă de soluții pentru a împăca pe toată lumea. Fuga de „ce-o să zică lumea” și nevoia acută de aprobare și validare externă.

Și tare am vrut să îi scriu un roman, acolo la comentarii, să expun exact emoțiile pe care le-am simțit. Dezgust. Dezamăgire. Furie. Nu, nu poți să nu le simți pe toate când cineva spune neadevăruri despre tine.

Când „cineva” crede că are dreptul să comenteze de pe margine viața ta. Deciziile tale. Să între neinvitat să își spună părerea nesolicitată ca și cum asta ar fi ceva natural. Să creadă că ar fi trebuit implicat în procesul tău decizional, ba mai mult, să se țină și cont de părerea sa. Pentru că, bineînțeles, el știe mult mai bine cum stau lucrurile, privind detașat din tribună. Comentatorii mereu ar fi făcut „ce trebuie” dacă ar fi fost pe teren.

Însă pe oamenii aceștia, nu îi putem opri. Așa sunt ei, este în natura lor. Fiecare om poate să ofere doar din ce are, din ce este.

Dacă în tine se află răutate, urât, minciună, noroi, nu ai cum să oferi celuilalt iubire, înțelegere, bunătate, compasiune. IM-PO-SI-BIL!

Deci ce este teama și Ce putem  să facem?

Să decidem cum reacționăm noi la toate acestea. Este foarte clar că pe oameni nu îi putem schimba. Și nici măcar nu ar trebui să ne dorim asta. Din fericire, suntem cu toții diferiți și fiecare trăim în acord cu valorile, personalitatea și ceea ce suntem. Cu alte cuvinte, avem viața pe care merităm și pe care avem curajul să ne-o făurim.

Una din definițiile procesului terapeutic este aceea că psihoterapia nu schimbă durerea, suferința, situația. Ci schimbă modul în care noi ne raportăm la aceasta. Ne ajută să ne împrietenim cu ea, să o acceptăm și să o facem parte din noi.

Să nu acordăm lumii (și gurii acesteia) mai multă putere decât merită! Este ușor să cădem pradă opiniei altora sau să ne simțim copleșiți de critici și judecăți, pe scurt sa ne fie teama.

Cu toate acestea, este important să ne amintim că suntem stăpânii propriei noastre fericiri și evoluții personale. Alegem cum ne percepem și cum reacționăm la ceea ce se spune despre noi.

Să ne investim cu suficientă putere, maturitate și curaj să ne luăm viața în propriile mâini. Noi suntem locomotiva propriei noastre vieți și chiar dacă vom opri în fiecare stație a călătoriei noastre, în care vor urca și vor coborî oameni, nu este cazul să le permitem celor mai îndrăzneți dintre ei (care vin și solicită acest lucru) să treacă la maneta locomotivei. Sigur, îi vom asculta, unora le vom solicita opinia iar unii ne-o vor băga nesolicitată pe gât, dar maneta va fi mereu în mâinile noastre! Și noi vom decide dacă ținem sau nu cont de sugestiile călătorilor care ne însoțesc.

P.S. Pe cei care nu au bilet, este în regulă să îi rugăm frumos să coboare în prima gară, fără a ne simți prost. Fără a ne teme de „Ce va zice  lumea? Ce vor zice ceilalți călători?”

Este trenul nostru. Viața noastră. Deciziile noastre.

Iar pentru a reuși acest lucru, este nevoie de conștientizare, conștientizare, conștientizare.

Să nu uităm de asemenea ca teama poate împiedica oamenii să-și exprime liber ideile, să-și urmeze pasiunile sau să-și asume riscuri din frica criticii sau a respingerii sociale.