Gura lumii și comentariile răutăcioase

“Băi frate, eu nu pot să îi înțeleg nicicum pe cei care fac în cutărescu fel. Sau pe cei care nu fac. Sau reacționează sau nu acționează deloc. Sau pe cei care decid să procedeze într-o anume manieră. Sau acceptă, sau nu acceptă, sau aleg, sau nu aleg, sau spun sau nu vorbesc deloc.”

Vi s-a întâmplat și vouă să reacționați în felul ăsta la auzul unor vești? Sau la vederea unor comportamente sau situații?

Mie mi se întâmpla destul de des și uneori chiar și acum să reacționez astfel. Mai nou însă, când îmi surprind gândurile cotrobăind fără jenă prin viața altora sau când mă prind în vâltoarea adusă de gura lumii, inspir și expir adânc, îmi reamintesc că nu este despre mine și analizez (cu blândețe) gândurile pe care le-am avut.

Ideea este că, fără să ne dăm seama, toată treaba asta de neînțelegere a anumitor decizii sau comportamente ale altora se referă de fapt la noi. Deja nu mai este despre ce a făcut sau nu a făcut celălalt. Este despre ce aș face sau nu aș face EU. Și tocmai asta este frumusețea! Nici nu trebuie să înțelegem. Nu este nici datoria și nici responsabilitatea noastră să analizăm sau să înțelegem deciziile celorlalți.

Datoria noastră este să ne înțelegem pe noi. Dacă am petrece mai mult timp analizând propria viață, propriile comportamente, propriile decizii, dacă ne-am asculta mai mult pe noi înșine, ne-am înțelege (vorba cărții). Și am fi mai buni cu noi. Mai blânzi. Mai conștienți de nevoile noastre (de cele mai multe ori nevoile emoționale duc la apariția unor astfel de gânduri sau comportamente de judecată). Mai preocupați să găsim răspunsul la întrebarea “Cine sunt eu cu adevărat?”.

Încă de dinainte să aflu că mari cercetători din domeniul Psihologiei studiază acest fenomen – de trai conștient (sau Mindfulness)– credeam cu tărie că orice schimbare mică pornește cu o conștientizare. Indiferent că discutăm de schimbări de obiceiuri, de comportamente, de joburi, de relații, de prieteni, de casă sau mașină. Totul pleacă de la conștientizare.

Iar darul trăirii conștiente îl avem de când ne naștem, doar că se pierde pe parcurs. Copiii sunt cele mai bune exemple de trai în aici și acum. În momentul nașterii, copiii au memorie implicită  – amigdala se ocupă să stocheze tot ce ține de memoria emoțională a copiilor, senzații, afecțiunea primită, atașament – și abia după vârsta de 1 an se dezvoltă memoria conștientă – moment în care aceștia nu doar că imită comportamentele celorlalți, cum o făceau și până acum, dar deja le intră în rutină. Devin un obicei.

Acesta este momentul în care copiii noștri, ușor, ușor, se desprind de traiul conștient și uită să se mai bucure, așa cum o făceau și până acum, de frumusețea unei flori, spre exemplu. De o furnică. De un fluture. De forma unui nor pe cer. De iarba crudă de sub tălpile goale. De momentul în care tata vine acasă și îi sare în brațe de parcă îl vede pentru prima dată. De vederea unui avion pe cer.

Nouă, adulților, ne par toate banale și la fel vor învăța și copiii noștri să le considere curând, împrumutând de la noi judecățile, nemulțumirile, criticile, certurile, strigătele.

Saaaaau…le putem oferi darul prezenței noastre conștiente. Bucuria unei întreceri cu mașinuțele pe podea, bunătate față de cei din jur, înțelegere și acceptare.

Nu știu despre voi, dar eu sunt mai hotărâtă ca oricând să am grijă de mine. De relația și familia noastră. De sufletul meu. Să îi fiu un model de viață trăită frumos, împlinitor, asumat.

Și nu vreau să fiu înțeleasă greșit. O viață trăită frumos nu înseamnă lipsa nemulțumirii, lipsa supărărilor, lipsa necazurilor sau a neînțelegerilor. O viață trăită frumos înseamnă, pentru mine, traiul conștient în prezent. Înseamnă acceptarea tuturor emoțiilor, fie ele pozitive sau negative. Înseamnă o igienă emoțională întreținută periodic. Înseamnă multă autocunoaștere și lucru cu mine. Înseamnă mai multă acceptare și blandețe oferite mie, care vor radia în relații armonioase cu ceilalți.

Noi suntem mecanicii propriei locomotive numită <viață>, iar dacă cineva nu este de acord cu această afirmație, din păcate, acela se minte singur. Stă în puterea noastră să facem schimbări în viața noastră pentru a trăi așa cum ne dorim. Dar despre asta voi vorbi mai detaliat într-un articol viitor.

Pentru că da, cred cu putere că copiii echilibrați sunt crescuți de părinți care au grijă de ei și de nevoile lor.