Adolescenții de astăzi sunt adulții de mâine.

Ei sunt viitorul. Sunt cei care ne vor plăti pensiile multora dintre noi. Care ajungem să ne bucurăm de pensie.

Și dincolo de interes, sunt niște oameni extraordinari! Și realizezi asta atunci când îți dai voie să îi cunoști cu inima și mintea deschise. Doar că, mulți dintre noi, cădem în capcana judecării fără a înțelege înainte. E mai ușor așa. Doar așa am fost crescuți, învățați, educați. Și noi, la rândul nostru, la fel am fost tratați de către cei mai în vârstă, cu una sau două generații dinaintea noastră: „Generația asta…praful se va alege de ei. Pe vremea noastră…eheee…era altfel.”

Sigur că era altfel! Și bine că era altfel! Fiindcă dacă ar fi trebuit să supraviețuiești în momentul actual, cu mintea și atitudinea de atunci, nu ai fi rezistat o zi!

Pe de cealaltă parte, vine generația de adolescenți de „astăzi” care, evident, se simte neînțeleasă, judecată, privită cu ochi aspri și neacceptată. Și Doamne!!! Cât de apăsător este să te simți neacceptat așa cum ești, judecat și neînțeles. Cu siguranță că fiecare dintre noi avem în cutia cu amintiri mai recente sau mai îndepărtate momente în care ne-am simțit neînțeleși sau neacceptați.

Mă întreb, însă, oare ce s-ar întâmpla, dacă am încerca să facem pace între generații? Să construim poduri și nu ziduri?

Ce s-ar întâmpla dacă am proceda la fel ca într-o organizație? Atunci când într-un departament, spre exemplu, apar conflicte, punem rapid de-un teambuilding, să aducem taberele împreună, îi ținem închiși într-un loc mișto vreo 2 zile, îi „forțăm” să vorbească, să se cunoască, să împărtășească opinii, să schimbe perspective, un trainer expert oferă sprijin și cadrul teoretic și toată lumea pleacă acasă mai fericită, cu lacunele informaționale acoperite de informații primite „direct de la sursă” și nu cu presupuneri care să alimenteze furia sau frustrarea.

Ce s-ar întâmpla dacă, în loc să judecăm, ne-am strădui să înțelegem?

Mă gândesc așa, că e natural și normal să ne preocupe viitorul și cine ne va plăti pensia. Însă nu pot să nu mă întreb, ce facem noi în privința aceasta? Că să stăm ca babele pe șanț și să povestim povești, oricine poate. Să arătăm cu degetul persoanele care depun efort și muncesc în timp ce noi spargem semințe, iar apoi să dăm vina pe noroc, din nou, parcă nu e mare lucru.

Adolescenții și generațiile viitoare

Generațiile se schimbă și e normal să fie așa. Ce e și mai minunat este faptul că oamenii au capacitatea de a fi rezilienți. De a se adapta. Lucru pe care este complet greșit să îl blamăm și să îl judecăm. Datorită noilor și noilor generații care s-au adaptat, avem acum acces la tehnologia care ne face viața ușoară. La informație de tot felul, la confort.

Ce ar trebui, din punctul meu de vedere, să ne preocupe, ar fi comportamentul nostru, al fiecăruia dintre noi, înainte de a arunca cu judecăți în stânga și dreapta. Cum punem, fiecare dintre noi, umărul la construirea viitorului?

Cum îi ajutăm pe tineri?

Cum ajutăm planeta?

Cum ajutăm sistemul să se adapteze? (indiferent de ce sistem vorbim)

Cred cu tărie, acum, mai mult decăt oricând, în faptul că dialogul poate fi cheia soluționării multor conflicte, probleme, frustrări, neînțelegeri. Prin comunicare putem crea punți între generații. Dacă ne străduim să ascultăm pentru a înțelege și nu pentru a da replica, lumea ar fi un loc mai bun pentru noi și generațiile viitoare.

Cu toții ne dorim ce e mai bun pentru copiii noștri. Și de multe ori, cu cele mai bune intenții, îi putem direcționa pe un drum greșit. Sau pur și simplu, nepotrivit pentru ei. Fiindcă, oricât de mult ne place să credem că ne cunoaștem copilul mai bine decât se cunoaște el însuși, acest lucru este complet neadevărat.

Fiecare dintre noi este, înainte de toate, unic – format din experiențe, educație, personalitate, gene, univers emoțional și….caracteristicile generației din care face parte. Pe de altă parte, fiecare dintre noi avem în noi un univers încă nedescoperit și neexplorat. Un potențial interior care poate fi scos la suprafață, explorat, șlefuit și educat – iar în momentul în care îl descoperim, the sky is the limit!

Îmi vine acum în minte un citat: „Hard times create strong men. Strong men create good times. Good times create weak men. And, weak men create hard times.” (G. Michael Hopf). – Transmite, cum nu se poate mai bine, faptul că noi creăm viitorul.

Să ne asumăm responsabilitatea, zic! Să ne pregătim copiii pentru viață. Să încurajăm dezvoltarea capacității de reziliență, indiferent de vremurile care vor veni!

Jocul Mindfulness Master, pe care îl găsești AICI, poate facilita crearea unor punți în familia ta. Încurajează comunicarea, dezvăluirile personale și oferă cadrul pentru a-ți prezenta perspectiva, dar și pentru a descoperi perspectiva ceiluilalt, dintr-o altă generație, poate.

Iar atelierele de dezvoltare personală pe care le organizez pentru adolescenți îi provoacă să își descopere resursele interne, să se pregătească pentru viitor personalizat, așa cum li se potrivește.